Accident grav produs în Vaslui: un TIR a lovit o ambulanță privată care transporta pacienți la spital

Accident grav produs în Vaslui: un TIR a lovit o ambulanță privată care transporta pacienți la spital
Publicat: 29/10/2019, 13:18

Accidentul a avut loc în zona localității vasluiene Zăpodeni, marți, în jurul prânzului.

Potrivit unor surse, o ambulanță privată a fost acroșată, într-o curbă, de un TIR cu remorcă.

În autospecială se aflau patru persoane care erau duse la dializă.

„În mașină se aflau patru persoane pentru dializă. Trei dintre ele au fost duse la Spitalul Județean Vaslui cu traumatisme cranio faciale, este vorba despre o femeie și doi bărbați. Și șoferul a fost dus la spital, cu traumatism cranio facial și hipertensiune. S-a intervenit cu un echipaj de terapie intensivă mobilă, două echipaje de prim-ajutor și o autospecială de stingere”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Și cel de-al patrulea pacient din ambulanță va ajunge la spital, cu o altă mașină.

Aceleași surse locale spun că șoferul TIR-ului a fugit de la locul accidentului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Regula este obligatorie pentru absolut toți posesorii de mașini. Legea de la care nimeni nu...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Au trecut 62 de ani de când Marilyn Monroe i-a cântat „Happy birthday mr. President”...
×